În ultima perioadă, am constatat cu dezamăgire că mașina mea devine din ce în ce mai des victimă a zgârieturilor și loviturilor în parcări. Anul acesta, de exemplu, am identificat cel puțin trei zgârieturi noi, majoritatea localizate pe partea laterală, și chiar o lovitură destul de semnificativă, greu sesizabilă la prima vedere, dar evidentă dacă privești mai atent.
Nu pot să nu mă întreb de unde atâta nepăsare din partea celor care parchează în apropiere. De ce această grabă și neglijență, nu pot înțelege. Am avut parte de două incidente similare în parcarea unui supermarket. Așteptam în mașină, iar brusc, toți ocupanții din mașina alăturată s-au dat jos – bunică, copil, cățrl, purcel – și PAAAC, se aude o lovitură puternică de ușă, urmată de o privire încruntată, ca și cum eu aș fi fost cel vinovat că am parcat acolo și nu pot să deschid o ușă de mașină cum trebuie. Desigur, am primit reacții negative și câteva cuvinte neplăcute când am reacționat, ca și cum eu aș fi fost vinovatul, deși doar semnalasem faptul că mi s-a lovit mașina.
Înțeleg că parcările de la marile magazine pot fi strâmte, dar chiar și în astfel de condiții, parcarea cu grijă și, în mod surprinzător, deschiderea unei uși pot fi gestionate fără a lăsa urme pe mașina vecină. Cred că problema principală este lipsa de respect și de considerație pentru proprietatea altora, iar aceste întâmplări mă fac să mă întreb unde s-a pierdut bunul simț. Este frustrant să devinem victime ale unei atitudini atât de neglijente din partea altor șoferi.