As putea eu sa mananc toate felurile de supa de limbarita, ca mama natura nu a fost prea darnica cu mine si nu ma inzestrat cu acest dar al vorbirii. In schimb a pus putina bunatate, liniste, irascibilitate, si inca alte cateva caracteristici si am iesit eu.
Am stat de multe ori si m-am gandit la vremea cand va trebui sa vorbesc iarasi in public, fata de mai multi oameni care o sa ma priveasca tinta in ochi si o sa imi fure parca si ultimele idei care imi vin pe moment. Sunt un perfectionist. Nu vreau sa gresesc nimic. Vreau ca totul sa imi iasa cat mai bine, tocmai de aceea ma feresc de unele discursuri sau explicatii fata de cei din jurul meu, pentru ca simt ca nu sunt in stare sa o fac foarte bine – cum ar trebui. Si nu emotile sunt motivele. Dar atunci ce !?
Bai si e ciudat ca si la scoala in generala la festivitatile de incheiere a anului scolar, ma gasea fix pe mine sa ma puna prezentator. Astfel ma cacam pe mine sa citesc de pe o coala A4 cateva randuri scrise cu greseli, la microfon in fata a catorva sute de parinti si copii. Phuu si acum mi se face pielea de gaina numai cand ma gandesc.
Deci clar, postul de presedinte de stat, popa, prezentator TV si profesor nu e pentru mine. 😀
la banchet intr-a 12-a, fiecare a trebuit sa tinem un mic discurs… de 5 minute acolo… ne cacasem pe noi ca era toata scoala acolo din partea profesorilor, ca asa se face banchetul la noi, pt profi nu pt elevi… in fine
ideea e ca dupa o sticla de bere au inceput sa ma ia cu “alex, haida mama ca mai trebuie sa vorbeasca si altii, hai ca a trecut jumatate de ora”…
Greșeala pe care o faci tu este că vrei să iasă cât mai bine. Nici eu nu am început bine, dar acum pot să susțin cu ușurință un discurs în fața publicului. Folosește acele greșeli pentru a stârni hazul în auditoriu. 😉