Buna ziua, colegi!
Cu riscul de porni anumite răzvrătiri sau insulte asupra mea m-am decis sa îmi exprim părerea pe acest grup Intitulat “Șoferi Profesioniști”.
Termenul de “profesioniști”, din punctul meu de vedere, relevă faptul ca oamenii care dețin această funcție ar trebuie să se comporte ca atare și să nu se mai lase influențați de postările exagerat de insultătoare și jignitoare atât la adresa “patronilor” cât și la adresa “șoferilor”.
Pe acest grup am văzut persoane care la propriu caută “scandal”. Poate e din cauza frustrărilor, din cauza nereușitelor sau poate asta este în natura și în caracterul lor. Oricum ar fi, înainte sa judecați vreau sa va rog un lucru;
Ambele tabere au meserii extrem de grele.
Încercați sa priviți din perspectiva ambelor părți și încercați sa înțelegi acțiunilor fiecărui capăt dinte-un contract de munca.
Intr-adevăr, sunt “patroni” care nu ar trebui sa existe, asta este din cauza lipsei de educație nu doar formala ci și cea informala. Își bat joc de proprii angajați, dar nu-și dau seama ca își bat joc de ei in cele din urma. Pe acești patroni, voi cei care ați fost sau sunteți in colaborare cu ei ar trebui sa-i înlăturați, dar nu cu ură/jigniri/denigrări, ci prin recomandări clare, adevărate și relevante.

Acum, haideți sa privim și din perspectiva angajatorului.
Câți dintre șoferii de pe acest grup sunt cu adevărat “profesioniști”?
Profesionalismul nu se dobândește odata cu atestatul, din păcate. Ar fi fost frumos, dar din păcate el se obține după ani de munca, perseverenta și seriozitate, fapt ce pot sa-l spun ca nu toți acești șoferi deprind aceste calități pe parcursul vieții.

Inteleg toate nemulțumirile exprimate pe acest grup. Înțeleg faptul ca nimănui nu-i place sa nu fie apreciat la locul de munca. Ceea ce nu înțeleg este faptul ca unora le place sa fie plecați din țara cu lunile sau chiar anii.
Nu trebuie sa căutați respect peste hotare pentru ca acolo nu sunt sigur ca-l veți găsi. Probabil veți găsi doar o salarizare puțin mai avantajoasa, dar nu se aplica in toate cazurile.
Încercați sa căutați recomandări din partea colegilor voștri de acasă. Cei care sunt in țară și au un loc de munca stabil, cu siguranța stau pentru ca le este bine și au găsit un mediu optim de lucru.
Înainte sa dați vina pe oricine altcineva, va rog sa va puneți întrebarea “Oare eu am dat ce a fost mai bun pentru acest loc de munca?”.
In încheiere vreau sa spun o vorba pe care sunt sigur ca o știți și voi “Oferă respect pentru a primi respect”.

Va mulțumesc pentru timpul acordat citirii acestor rânduri și va doresc sa aveți parte doar de înțelegere in viitoarele locuri de munca.

Text preluat de pe un grup de soferi.