Ieri a fost ziua internationala a copilului – o zi importanta tot mai uitata de la an la an. Tot ieri am intalnit pe retelele de socializare si pe unele bloguri, poze, amintiri si povesti interesante din copilaria catorva dintre prietenii mei din online.
Copilaria o poti defini ca fiind perioada cea mai frumoasa din viata fiecaruia. Copilaria e acea perioada in care totul ti se pare simplu, viata e frumoasa si te bucuri de fiecare moment. In unele cazuri copilaria nu e chiar asa, pentru altii in schimb e o trauma si un interval de timp de care vrei sa scapi cat mai repede si astepti maturizarea. Sunt nenumarate cazuri de copii abandonati, maltratati, batuti si asa mai departe – nu putem spune ca au avut o copilarie grozava precum altii.
Copilaria mea in schimb a fost una normala – cu bune si cu rele, cert este ca nu regret nimic. Consider ca am primit o educatie corespunzatoare de la parintii mei, iar asta este cel mai important lucru. Un copil trebuie educat astfel incat sa stie sa aleaga dintre bine si rau si sa poata sa se descurce in timpurile astea. Copilaria mea si in acelasi timp generatia ’90 a fost ultima care si-a pus amprenta pe o copilarie asa cum ar trebui sa fie. Adica nu era atata tehnologie si lucruri stresante care sa te impiedice sa faci de exemplu sport, sa iesi pe afara si sa socializezi cu oamenii. De asta zic ca atunci era altfel.. era mai bine. Mult mai bine.
De multe ori simt momente de nostalgie si imi amintesc de cum eram, ce faceam si cum era pe atunci. Astazi copii nu mai au genunchii zdreliti, haine murdare si cusute si nici nu mai au respectul fata de persoanele in varsta. Vad pe strada putoi de 10-12 ani, imbracati prosteste, cu frizuri in cap de parca sunt luati din desenele manga, in buzunar cu ditamai telefonul de douaj’de milioane si mai sunt si niste neobrazati carora nu le poti spune ceva ca-ti si umple frigiderul de carnita.
Daca ei sunt asa acum, cum vor fi generatile viitoare ? Credeti intr-o schimbare in bine ? Eu unul nu.
